Lumea lui JadDragon ...
Toate simţămintele tale, dorul şi dragostea, fiorul şi bătaia inimii... Simt parfumul tău în fiecare strop de aer ce-l inspir, îţi sorb cuvintele şi mi-e dor să te văd, mă frământ şi nu sunt eu de când nu te mai văd, mă doare să nu te ştiu aproape... TE IUBESC! Vorbe? Poate... Când le-ai spus, celui drag, ultima oară?
Mi-e dragostea, ca toamna, în jurul tău răsucită....!!!!
22 septembrie 2009 05:05
În toamna asta blândă, mai am numai un gând,
Să te iubesc la fel de pur, precum o lacrimă tăcută,
Ce-o văd adesea, pe-obrazul tău frumos curgând,
Pe care-o culeg cu buzele-mi flămânde, ce-o sărută...
Ai să mă vrei în toamna asta, sau iarăşi mă opreşti?
Buzele nu-ţi mai murmură de mult tainice şoapte,
Offf Doamne, zilnic te visez şi ce frumoasă eşti...
Cu tine-adorm şi mă trezesc, miroşi a fân şi pere coapte!
Deschide geamul spre iubire, căci se-aude,
Cum vântul dorului, prin frunze zdrobeşte tăcerea,
Purtat de gându-mi, ce zboară pe-aleile ude,
Cu copaci desfrunziţi de-amor, ce-aşteptă-nvierea...
Mi-e dragostea, ca toamna, în jurul tău răsucită,
Şi sufletu-mi rătăceşte căutându-te necontenit,
Aş da orice să ştiu, că eşti măcar puţin fericită,
Căci te iubesc... deşi e toamnă-n mine, aş fi mulţumit ...!
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
Poveste a două vieţi... ce lumea le desparte!
15 septembrie 2009 21:30
Cine mi-a dat dreptul să te idolatrizez...? (poate acel ce m-a facut să te iubesc...), să-l numim destin ar fi banal... să-i spunem soartă, sau ursită, ar fi romantic e adevarat, dar prea uşor am lua minunea noastră... Şi n-ar fi drept să nu ştim cui să-i mulţumim ...
-"Pentru ce?" mă-ntrebi ...
Pentru secunda suspendată-n timp când mă pierdeam în ochii tăi, pentru momentul efemer de fericire când glasul tău îmi dăruia tot ce-şi poate dori un om, pentru dulceaţa clipei iluzorii în care îmi zâmbeai....
Sau pentru oceanul de durere ce-o citeam pe chipul tău când se-apropia ora înserării, pentru zilele când doar "singur" şi "trist", ne acompaniau în simfonia surdă a desparţirii noastre dintre azi şi mâine...dintre zilele în care ne întâlneam şi cele în care ... nu se putea!
Şi totuşi, cine e cel care ne-a amăgit, punându-ne-n priviri lumini şi frumuseţi nebănuite... ne-a îmbiat să ne minţim că totul e părere şi doar vis (nu dor aievea, ce mistuie şi arde)...?
Cel ce după un dram de fericire, ne-a osândit la cruda realitate (cea mai amară dintre pedepse), ne-a pus oglinda lumii-n faţă: aceea ce schimonoseşte-n răutatea ei orice contur de puritate şi face ca speranţa, iubirea sau frumosul să pară şchioape nebunii...
Şi-atunci cei care ţin oglinda, (adăpostiti fiind de unda ei), pot smulge celor reflectaţi în chip meschin,
acea miraculoasă candoare, ce-i înalţă deasupra gloatei omeneşti...
După o astfel de tortură, noi, mutilaţi şi despărţiţi de alţii, am căzut în plasa remuşcării...
Am retractat ce-am spus că simţit cândva, şi am abandonat minunea... ce poate într-o altă lume, în alt timp sau spaţiu, undeva, nu a murit... Şi de acolo, ne îndrumă paşii, spre a ne regăsi din-nou-şi-din-nou, la infinit...
Sau într-o nouă suferinţă în doi, un nou supliciu al dragostei, al absolutului din sufletele noastre....
Oricum ar fi, tot nu am aflat, nici tu, nici eu, răspunsul fatal pe care astăzi am încetat să-l mai căutam...
Tocmai pentru că azi, mai mult decât oricând, în solitudinea anosta, ştim că iubirea noastră nu o datoram cuiva care să o fi cerut... ea doar s-a-ntâmplat, ea doar există şi va exista... Chiar dacă nicicând nu se va-mplini şi va deveni doar o poveste pentru amintiri viitoare, o pildă pentru viitor...
Ea e a TA... şi a MEA... dar nicioadată, nu va fi a NOASTRĂ!!!
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
Roşu de trandafir...
13 septembrie 2009 18:09
~~~ Tic... Tac... tic-tac... ~~~
Cu fiecare particulă a existenţei, depun la picioarele tale pasiunea roşului de trandafir, îl ating delicat cu degetele dorinţei, cu pulpa sufletului, pentru a scrie poveşti de iubire, în inima ta...
Soarbe-mi cuvintele scrise pe fiecare petală, cuvinte ce înfloresc în curcubeul născut din roua ce-l pudrează cu lacrimi de dor în fiecare zori-de-zi, în culoarea ce-o torni în obrajii mei după fiecare sărut ce-l dai dimineţii, cu privirea ta...
Iar zâmbetul ce mi-l dăruieşti, stoarce vers de fericire din sufletu-mi ce vibrează la fiecare atingere a cuvintelor tale de bun găsit, uşor dulci-somnoroase, sub mantia aurorei...
Priveşti adânc în ochii mei şi extragi doza de aventurin, electrizant şi pasional, încălzit sub raza ce-o emană tandreţea ta... Prezenţa ta îmi conferă echilibru, pace şi inspiraţie... iar sufletului meu, roşul de trandafir al iubirii tale, îi răspândeşte -mereu- parfum de poezie...
Bună seara iubito... oriunde te-ai afla!!!
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
Ce culoare mai are... iubirea?
12 septembrie 2009 07:05
Te voi întreba, cândva, ce culoare aveau cuvintele tale, când mă ţineai lângă suflet şi-mi recitai din Eminescu... Mă simţeam fericit rătăcind, alături de tine -mână în mână- pe Champs Elysees şi pe Calea Lactee, printre nori albi-transparenţi şi curcubee născute-n roua dimineţii ...
De mult visez să pot pipăi culoarea iubirii tale, să gust parfumul sărutului tău, să mă învelesc în mantia caldă a îmbrăţisării tale tandre, să te aud povestindu-mi despre Roşul din inima ta, de Albul calelor ce le dezmierzi cu-n sărut, de Albastrul cerului unde ochii tai de chihlimbar scrutează nostalgic, de Verdele crud al primăverii pătat cu Rozul florilor din cireşi îmbobociţi, sau de Movul violetelor parfumate, de Galbenul lalelelor cărora le-ai dat dragostea ta ...
Te voi întreba, cândva, ce culoare avea rochia cu care erai îmbrăcată -într-o noapte din zodia Capricornului- şi câtă lumină ai adunat de când ne-am scăldat în nisipul clepsidrei ce-aşterne tăcerea dintre noi...
Te voi întreba, cândva, despre toate acestea... atât de cândva, încât să-nţeleg de ce iubirea noastră nu mai are culoarea eternităţii...?
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
NU POT SĂ DORM... ŞI TOTUŞI TE VISEZ!!!!!!
6 septembrie 2009 05:40
Stând seara la fereastră şi privind la stele, mă adâncesc în visare, e acel vis de fericire, un vis îndrăzneţ, care îmi dă impresia că odată voi ajunge să ating stelele, pe care acum doar le admir... Acel vis naiv, în care totul este posibil, oamenii sunt buni, iubitori, oneşti... în care există iubire, fericire, dragoste pentru toţi....
Încerc să clădesc, în jurul meu, un castel din vise şi speranţe, mă amăgesc cu singurătatea şi considerând-o a fi o stare normală, în care mă simt bine, în care nu deranjez şi nu mă deranjează nimeni, sunt doar eu, suflet rătăcit pe acest pământ, năzuind să ajungă la stele...
E bine în acest castel al meu, mă simt bine singur, sunt cuvintele cele cu care încerc să-mi îndulcesc zilele... nopţile... clipele... Îmi par ATÂT de lungi chiar şi clipele...
Trebuie să învăţ să mă bucur de tot ceea ce mă înconjoară, să mă mulţumesc cu ceea ce am, -îmi şopteşte raţiunea-, nu vreau o noua suferinţă şi nu vreau să-mi plângă iniima din nou, -spune la rândul său gândul- ... dar sufletul meu...??
Oare ce vrea, EL, sufletul meu. . ?
Sufletul meu tânjeşte după dragostea ta, după prezenţa unei fiinţe unice în felul ei, o fiinţă pe care să o adore, să o răsfeţe, să o alinte, să o poarte pe braţe... să o iubească mai presus de propria persoană... Când ascult glasul tău, stelele par aşa departe, de neatins, visul se spulberă, castelul clădit în jurul meu se dărâmă, lăsând loc crudei realităţi...
Oare de ce nu putem trăi fără dragoste, de ce nu putem fi singuri, fără afecţiune, fără mângâieri, fără sărutările fierbinţi ale unei fiinţe şi mai ales, unde este aceea fiinţă minunată pe care o doreşte şi o aşteaptă sufletul meu... ?
Exista ea oare aproape sau departe, o voi întâlni sau nu o voi găsi niciodată... ? Biet suflet condamnat la rătăcire, la neânplinire, la dorinţă veşnică de a iubi şi de a trăi în singurătate...
Simt dorinţa de a vorbi cu cineva şi încerc să vorbesc cu florile de la fereastră, acei trandafiri minunaţi, roşii ca focul dragostei, florile iubirii şi ale pasiunii... frumuseţi cu viaţă scurtă, pe care le dăruim celor pe care ii iubim!
Acum în miez de noapte, cei ce par adormiţi -însă sunt dor visători-, ei, par să mă asculte, să înţeleagă suspinul şi dorinţa mea... E târziu, stau singur în noapte şi visez; oare unde eşti tu, fiinţă dorită de sufletul meu...? Poate că dormi, visând la rândul tău la dragoste, la pasiune, sperând la rândul tău ca într-o zi vei ajunge să atingi stelele... să imbrăţişezi fericirea şi să-mi zâmbeşti din nou....
Gândul meu bun te va însoţi întotdeauna, te voi păstra mereu în sufletul meu hoinar, oriunde eşti... visând la ziua când, poate, ne vom întâlni şi vom clădi o lume a noastră, o lume frumoasă, plină de iubire, fericire şi speranţă, o lume în care tu vei fi prinţesa... şi îngerul ... şi lumina... în care tu vei fi TOTUL!!! Vom clădi o viaţă aşa cum o visam, cândva, impreună...
Noapte bună iubito, oriunde te-ai afla...!!!
... tu ...
În aşteptarea iubirii tale...(6)
4 septembrie 2009 15:58
Mă gândesc la prima noastră întâlnire. Oare cum va fi prima atingere de mână? Vom simţi cum pământul ne fuge de sub picioare şi cum sufletele noastre se unesc într-o îmbrăţişare tandră? Oare cum va fi primul sărut, prima îmbrăţişare? Vom avea buze tremurânde şi ne vom ţine în braţe de frică să nu ne dăm seama că e doar un vis? Ne vom căuta buzele şi vom încerca să sorbim licoarea dragostei? Oare cum va fi prima noapte de dragoste? Voi simţi oare sub mâinile mele pielea ta fină şi voi încerca să-ţi acopăr goliciunea cu trupul meu? Oare vom simţi aroma trupului proaspăt iubit? Oare vom gusta plăcerea enormă ce o oferă două trupuri înlănţuite într-un lung şi pasionant sărut?
Visez să te strâng în braţe, să fii a mea, să te sărut, să-ţi caut buzele că două petale de trandafir şi să încerc să le gust dulceaţa şi să te simt sub pieptul meu fierbinte şi dornică de iubire. Ştiu că voi încerca să te am cât mai aproape şi să te iubesc până la epuizare, aşa cum numai un trup de femeie poate fi iubit. Şi ştiu că voi fi acolo, cu tine, şi ne vom iubi în ploaie, că doi îndrăgostiţi ce uită de tot ce-i înconjoară şi nu le mai pasă de nimic, în afara de dragostea lor… şi ştiu că vei fi şi tu acolo şi ne vom transforma visele în realitate… şi ne vom devora unul pe altul în fiecare noapte având să ne trezim în fiecare dimineaţa aceiaşi, dar cu o dragoste crescândă cu fiecare noapte petrecută împreună. Şi mai ştiu că ne iubim, aşa cum două suflete pereche se iubesc, şi nu ţin cont nici de timp şi nici de spaţiu, pentru că nu-i mai preocupă materialul… tot ce vor e să fie împreuna şi să se iubească… până ce moartea îi va desparţi… şi abia atunci va înceta aşteptarea…
(sfârşit)
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
video-play.mp4 (0 octeți)
Nu-ţi mai pasă... dar oare ţi-a păsat vreodată?
3 septembrie 2009 20:52
Ce-i pasă lumii dacă mor,
Sau dacă mai trăiesc...ce-i pasă?...
Şi... dacă rănile mă dor...
Ce-ţi pasă ţie, că dorurile mă apasă?
Ce-ţi pasă dacă mai pluteşte-un dor?
Sau dacă inima îmi plânge-amar,
Tu eşti departe, mi-ai curmat al vieţii zbor
Te caut mereu, dar e în zadar...
În lume sunt am devenit un spectator...
(Un trist clovn, prinvind nefericit ...)
Încerc să-nţeleg de ce eşti doar un actor,
Ce-a plecat după spectacol... grăbit
Cuvinte tale-mi pălmuiesc obrazul,
Nu mă mai mir de brutalitatea lor...
Priviri de spini, îmi biciuie grumazul...
Sunt spectator, și-aş vrea, să redevin actor...
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
video-play.mp4 (0 octeți)
În aşteptarea iubirii tale...(5)
1 septembrie 2009 04:15
Şi iată că seara se lasă din nou asupra oraşului... o linişte profundă îmi învăluie sufletul... deodată camera îmi este inundată de lumină... mă uit pe fereastră şi văd luna care parca mă veghea şi care... parcă-ţi oglindeşte chipul... încă nevăzut... în jurul ei văd stelele, care parcă o păzeau cu preţul morţii... oops... una tocmai şi-a dat ultima suflare... să-mi pun o dorinţă?! cred că ar trebui... aşa e tradiţia... dar ce dorinţă?! hmmm... de parcă nu aş şti... de parcă n-ai şti... offf, un nor tocmai mi-a acoperit luna... cine mă va mai veghea acum? dar totuşi... e ca atunci când o persoană dragă părăseşte această lume..., dar asta nu înseamnă că te va părăsi şi pe tine... nu înseamnă că dacă nu o vezi ea nu-ţi mai poartă de grijă... nu te mai iubeşte... dar să trecem peste asta şi să ne gândim la pomii care vor înmuguri, la păsările care vor cânta mai frumos ca niciodată psalmul iubirii, la trandafirii care vor înflori, atunci când noi vom fi pentru prima oara împreună...
Tu eşti în căutarea iubirii, eu în aşteptarea ei... Oare până când?
(va urma)
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
video-play.mp4 (0 octeți)
Fashion Days - Campanii
31 august 2009 15:19
Fashion Days - Campanii
Shared via AddThis
Offf Doamne, cât aş vrea să zbor...!!!
29 august 2009 22:40
O umbră curge în ziua de mătase şi trage fermoarul luminii spre orizontul tăcerii... Iar eu, eu doar aştept…aştept să mă înghită întunericul în geana nopţii... Vântul albastru flutură taine de licurici în scheletele copacilor adormiţi şi se agaţă de firele de poveşti ce pâlpâie în fiecare steluţă de puf...
Aş vrea să zbor departe, să mă pierd în cerneala căzută pe plapuma albă din Univers. Să plutesc pe baloane de aer cu gust de ploaie, să fur fiecare imagine cu contur ceresc... Să scutur cu atâta poftă şi cruzime visele cu gust de ciocolată amăruie, să cadă pe fruntea pătată cu parfum de crini... Şi cade, aud cum cade mireasma tăcută de prospeţime şi puritate, în inima sălciilor cu plete nebune, în talpa naturii se ascunde arzător destinul omului, care atârna pe razele soarelui lucid în adâncul obişnuitului...
Cred fiecare mişcare, fiecare pâlpâit... aproape fiecare vis din haina îngustă a vieţii, fiecare răbdare şi număr paşii uzi care dispar odată cu răsăritul... se pierd în depărtare şi cuvintele scrise pe pereţii cu priviri eterne, ce par a fi nişte statui sculptate şi desenate adânc în suflet, odată cu trecerea timpului... Ne înecăm în magia frumosului, în amintirea primului sărut, în acea profunzime de amintire care nu rămâne şi nu poate fi ştearsă sau uitată.
Şi de ce...? De ce singurătatea muşcă din noi şi ne îndepartează de oameni, legăndu-ne parcă în leagănul copilăriei, prizonieri în timp... în iubiri trecute, irealizabile, efemere, speranţe deşarte, iluzii... Nu e păcat să risipim timpul? Oare singurătatea e un mare duşman, care strânge din noi fiecare picătură de dorinţă de a trai şi fiecare speranţă....? M-am săturat să tot alerg în abis fără să găsesc o uşă de ieşire... M-am săturat de singurătate şi de amintiri rebele, ce mă urmăresc clipă de clipă, e timpul să trăiesc, e timpul să mă las purtat în valul visării şi al iubirii... Iubirea, e un scut, o şansă de a zbura printre gânduri efemere, o şansă de a te desprinde de la realitate? Nu e plăcut să visezi? Să pătrunzi printre miile de ferestre ale gândului, într-o lume nevăzută, neştiută, doar închipuită...? Să păşeşti în tărâmuri de basm? Închid ochii într-o linişte statornică, ce-mi alintă faţa, undeva în tablouri cu portocale şi scorţişoară, cu miros de gutui şi frunze veştede de nuc, cu arome îmbătătoare de struguri copţi şi foşnet de trestii....
- Offf Doamne, cât aş vrea să zbor...!!! -
Dar, gata cu visul... se face ziuă! E toamnă... iarăşi
... tu ...
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
În aşteptarea iubirii tale...(4)
29 august 2009 22:29
Asta e rugăciunea mea către tine iubita mea… e însuşi jurământul meu de credinţă, e însăşi fiinţa mea… primeşte ofranda mea… e tot ce am eu mai bun… E tot ceea ce as putea dărui unei fiinţe că tine, fără să cer nimic în schimb decât iubirea ta şi să-ţi dărui recunoştinţa mea veşnica… primeşte, astfel, ofranda mea: tot ce-ti pot dărui este sufletul meu. Ai grija de el şi iubirea noastră nu va apune niciodată în inimile noastre. Şi ne vom iubi în lume şi dincolo de lume… Primeşte mărturisirea mea de credinţă, iubito, şi crede că ceea ce-ti scrie inima mea cu lacrimi de sânge e însăşi durerea ce se naşte din lipsa ta. Picurii de sânge îmi cad în suflet şi-l ard, dar visul meu mă ajută să sting setea ce mă arde pe dinăuntru. As vrea să-ţi simt dulceaţa buzelor tale pe pieptul meu, să-ţi simt căldura trupului lângă mine, să-ţi simt mângâierea calda a respiraţiei tale în obrazul meu şi să te simt lângă mine şi să-ţi arat cat îmi eşti de draga, iubito...
Vino, iubita mea, să lăsam lumea în urmă şi să ne urmăm iubirea. Vino la mine şi să uitam toate clipele de calvar pe care le-am trăit desparţiţi şi să ne gândim doar la cum ne vom iubi de acum încolo. Vino iubita mea… Vii? Eu te aştept de-o viaţă!!! Tu eşti cântecul care mă adoarme noaptea, vocea care-mi mângâie tristeţea, vântul ce-mi răsfaţă pielea... Tu eşti ultima silabă pe care vreau să o rostesc înainte de a visa ... şi primul meu gând... Daca viaţa ar fi o clipă petrecută cu tine, nu mi-aş dori alta. O clipă să mă priveşti ... să mă săruţi ... să mă atingi ... Vreau să ştii, că tu reprezinţi visele mele... Vreau ca tu să fii motivul pentru care trăiesc... Vreau că tu să fii ... TOTUL!
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
În aşteptarea iubirii tale... (3)
27 august 2009 20:07
Acum nu mai vreau să trăiesc în lumea mea singur, vreau să iei parte la visul meu. Vreau să fii acolo cu mine… când am nevoie de o îmbrăţişare, să aibă cine să mi-o dea… când am nevoie de un cuvânt de alint, să aibă cine să mi-l spună… când am nevoie pur şi simplu să adorm în braţele cuiva şi să nu-mi mai dea drumul niciodată, să aibă cine să mă ţină… Am crezut întotdeauna că viaţa a fost crudă cu mine şi a făcut tot posibilul să-mi arate că ea conduce. M-am înşelat. De fapt, ea doar încerca să-mi arate drumul către tine. De fapt nu iubim de mai multe ori.. iubim o singură dată, restul timpului ne amăgim cu câte o pasiune trecătoare… Ai simţit vreodată cum în preajma persoanei iubite îţi tremură buzele numai când te gândeşti că din clipă în clipă te-ar putea săruta? Ai simţit vreodată atunci când te-a luat de mână cum sufletul tău încearcă să descuie temniţa trupului şi să se înalţe, să se contopească cu sufletul persoanei iubite? Ai simţit vreodată bucuria unui sărut? Bucuria unei atingeri de mână, fugare, pătimaşe, care comprimă în ea toată esenţa dulce a păcatului? Ai simţit vreodată cum buzele persoanei iubite te ard atunci când te ating, cum pielea îţi freamătă atunci când mana ei te atinge? Daca nu ai simţit asta niciodată înseamnă că nu ai iubit… Mă visez lângă tine, cu capul pe pieptul tău, încercând să-ţi acopăr goliciunea cu trupul meu… Mă visez linga tine, cu capul tău pe pieptul meu, iar eu îţi mângâi parul mătăsos ce parca îmi dezmiardă mâna. Mă visez lângă tine încercând să-ţi gust dulceaţa buzelor, aroma trupului proaspăt iubit, ce parcă mă îmbată cu mirosul lui şi mă face să-l mai iubesc o dată. Ai simţit vreodată asta? Eu o visez în fiecare seară, alături de tine…
(va urma)
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
Fata care mi-a furat sufletul ...
26 august 2009 23:40
Iar plângi tăcut şi resemnat, în faţa mea ... roua lacrmii tale se strecoară delicat rănind petala-ţi catifelată a obrazului ... o o cruce-n dreapta noastră ne priveşte trist, se-aude-un dangăt de clopot, ce răsună lugubru, biciuindu-mi tâmplele zvâcnind ...
îţi spun : Iubito, în veci să nu te îndoieşti, că dragostea mea pentru tine trăieşte...
Deşi eşti în mine, strecurată-n fiecare particulă, în fiecare atom, te simt atât de departe ... nu vrei să-mi spui, nu poţi ... dar simt că ceva trist ne desparte.
Îţi simt frica respirând prin toţi porii,deşi n-ar trebui, şti că te iubesc şi tot te voi iubi mereu ...
Atunci.mi-ai spus te iubesc ...şi? Ce-ai făcut, te-ai speriat ca de o crimă ... ce vina am eu?
Nu pot trăi o viaţă fără tine. Te sperie iubirea, nu eu, ci sufletul meu zbuciumat, cum de te pot iubi oare atât? Cum? De ce? De ce chiar tu?
Te-ntrebi şi nu înţelegi ... Nu te mint şi te-nspăimântă că eşti iubită aşa ... Se vede. Ţi-e frică de tine, atunci când eşti cu mine, când eşti în prejma mea ...
De ce? N-ai vrut tu, haosul-vârtej al iubirii? M-ai aruncat în jocul tău, deşi eram căzut. Mi-ai dat viaţă, m-ai refacut, mi-ai dat putere, m-ai înviat ... şi-apoi m-ai ucis!
Acum, imi spui dar ce contează ...? A fost un joc. Un joc de-a viaţa şi moartea ...
Nu mai vrei decât să mă alungi, ca să te simti mai bine ..
Atunci când n-am să mai fiu, suflet îngenunchiat la picioarele băncii inimii tale, cine are să-ţi alinte dimineţile înourate, cine are să-ţi şoptească înflăcărat "te iubesc, noapte bună"...?
Aş vrea să pot să plec, să nu mă uit la tine decât odată -prelung- ca pentru ultima oară, cât pentr-o eternitate, dar ... nu pot!
Încerc, dar mă opresc ....gândesc, ce rost mai are?
Privesc acum, sunt trist, şi-o lacrimă îmi curge,
Cu un sărut m-ai alungat, iar dragostea mea moare ...
Ai să vezi că-n ziua aia şi sufletu-mi va plange.
Lângă tine, inima şi sufletul au cunoscut iubirea, speranţa, visul... viaţa.
Destul -îmi zic-, nu mai rezist, nu pot să mă exprim. Te iubesc şi tu o ştii, dar mă răneşti, căci crezi, că doar aşa, poţi ca să mă uiţi, să minţi că nu mai simţi nimc, că zicii că nu mai poţi fi iarăşi tu, dacă iubeşti ..
Desi eu ştiu că minţi. cum ai mai mintit şi altă dată, şi-am stiut şi-atunci ... apoi mi-ai spus, din nou, că mă iubeşti ....
Mă-mbrăţişezi şi mă săruţi,
Mi-ai dat un vis, un paradis.
Mă iei in braţe şi mă pupi ..
Am fost cu tine şi mi-am zis...
-" Ce dulce e iubirea! "
Gândeam, of Doamne-ţi multumesc, căci văd că mă iubeşte ... Dar visul a fost scurt, iar deşteptarea dureroasă ...Nu pot să cred, nu vreau să cred, dar viaţa mă trezeşte, c-o palmă de apă rece-n plin obraz.
Te văd în vis, un înger trist, cum îmi zâmbeşti,
Mă-ntreb un an, sau doi, sau zece.ce-nseamnă oare...?
Inimă îmi tresaltă, doare, cât de frumoasă esti ...
De ce oare, El de sus, nu vede că sufletul meu moare?
De ce vrea să suport din nou, amară, despărţirea?
Nu pot să simt, nu pot să văd, să plâng şi să suspin,
Că timpul trece, trăiesc şi stiu, că n-o să am fericirea,
Of Doamne, ce-ai facut...? Nici nu pot nici să mă-nchin ...
Te văd, dar cine eşti? Nu te mai recunosc!!!! ... iar tu zâmbeşti, absent, cu gându-n alte părţi ... Oare nu vezi că inima îmi moare şi zi de zi, din om, devin un suflet călător ...?
Mi-ai spulberat speranta, mi-ai dat, mi-ai luat şi ... iar mi-ai dat. Acum te rog din suflet, ia-mi şi viaţa. Alungă-mă-n sus, pe cer, ca să-mi trăiesc -pribeag- eternitatea .... Să pot să fiu cu tine mereu, să fiu poate-o stea călătoare, un luceafăr nemuritor ca iubirea mea pentru tine ...
... eşti fata care mi-a furat sufletul ...
... tu ...
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
În aşteptarea iubirii tale... (2)
26 august 2009 23:13
Sunt aici sus şi am început să visez. Se pare că primul care m-a găsit a fost visul. Apoi au început toate: m-a găsit iluzia, apoi speranţa, dorinţa, gândul şi apoi a venit însăşi iubirea. A detronat raţiunea şi şi-a luat locul de cinste, locul binemeritat. Era un război ce se ducea în mine de ani de zile şi am crezut că îndepărtându-le, sentimentele mă vor lăsa în pace. Nu a fost aşa… şi mă bucur că m-au găsit. Acum îmi dau seama că de fapt… că de fapt, nu sunt într-un turn, sunt în camera mea şi prin fereastră văd lumini răzleţe parcă de mult uitate aprinse. Iar am visat. Asta e … mă hrănesc cu vise. Le cresc de mici, de la o simplă idee, până ajung să mă confund cu ele, până ajung să-mi creez propria mea lume şi apoi să o las acolo şi să iau totul de la început. Aşa fac în fiecare zi. Construiesc lumi noi şi le părăsesc. Ce rost are să fiu în ele singur, aşa că plec şi o iau de la capăt. Mereu o alta lume, acelaşi eu, încercând să-mi împlinesc destinul… care?… nu ştiu.. o sa-mi dau seama într-o zi...
(VA URMA)
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
În aşteptarea iubirii tale... (1)
25 august 2009 07:23
Secvenţă după secvenţă, viaţa mea se desfăşoară monoton ca bătăile orologiului din vârful vechiului turn în care mă aflam. Eram acolo pentru că voiam să fiu mare, să fiu la înălţime, să văd la picioarele mele oraşul cu mii şi mii de luminiţe ce parcă pâlpâiau în bătaia vântului că şi cum ar fi fost nişte candele, în mâinile unor îngeri. Mi-am legat sentimentele la ochi şi am fugit. Din fuga mea le-am strigat să mă găsească şi m-am ascuns aici în vechiul turn. Acum sunt tocmai în vârf… Cum să nu visezi când vezi luna pe cer înconjurată de milioane de stele că o împărăteasă în mijlocul slujnicelor ei? Cum să nu visezi când vântul îţi poartă şoaptele din ram în ram? Cum să nu visezi când toate plătesc tributul morţii la căderea întunericului...?
(va urma)
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
N-am vrut ... decât să te iubesc
24 august 2009 04:16
N-am vrut să te fac să suferi,
Că, înger sau demon, mi-eşti dragă.
Am vrut doar, pe frunze de nuferi,
Să-ţi spun, că-mi eşti, lumea întreagă...
N-am vrut să-ţi arat suferinţa mea,
Nici dorul ce inima-mi poartă...
Am vrut să îţi arat că iubirea,
E totuşi, în sine, o preafrumoasă artă...
N-am vrut şi în veci nu aş vrea,
Să-ţi spun că iubirea-mi e sumbră,
Aş vrea însă, dacă s-ar mai putea,
Să te iubesc, tainic, din umbră...
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
Sufletul meu este o toamnă..., toamna iubirii!!!!
24 august 2009 03:10
Sufletul ar putea fi o toamnă?
Este o toamnă! Mereu lasă ceva în urmă, păstrează ceva în el şi se pregăteşte pentru o trăire nouă... sufletul este o aşteptare!
Ce fel de aşteptare?
Suflet în suflet! Niciodata nu ştii ce aştepti, niciodată nu ştii cum va arăta până ...până nu găseşti ce-ai visat, nu-i aşa ... ?
Nu ştiu... eu, cred ca da ...
Venise pe neaşteptate, ca de obicei... Ea, tomna iubirii ... Asemenea greierului din poveste, mă holbam şi eu la ea, cu ochii trişti, murmurând ca pentru mine "nu credeam c-o să mai vii"... Dar ea, m-a privit duioasă, cu ochii ei mari de septembrie şi mi-a aşezat pe cap o cunună din frunze galbene de nuc şi roşii de măr... Obişnuiam să le spun "frunze moarte" cândva, dar Ea mi le-a dus uşor la ureche, să le ascult bătăile aproape imperceptibile ale inimii... aveau să renască... la primăvară! Mirosea a dulceaţă de gutui, a compot de prune şi a must ... M-a luat de mână şi ne-am plimbat apoi puţin printre vrăbiile încă zglobii şi zgomotoase, ca şi cum vântul n-ar fi început să bată furios în fapt de seară, iar norii nu s-ar fi îngrămădit invidioşi deasupra noastră, gata să ne trimită săruturile lor reci pe frunţile fierbinţi de indoială... Era aşa frumoasă... ca mângâierea lunii pline din nopţile albastre ale copilariei... Mi-a umplut braţul cu crizanteme de toate culorile, apoi s-a înălţat ca un fluture în vazduh... Nu, sufletul nu poate fi o toamnă... Toamna, este un suflet!
Toamna iubirii este ... sufletul meu!!!!
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
Aşteptare... cu întrebări fără răspuns
24 august 2009 02:32
În sufletul meu, o iubire crescândă,
Se preface-n minune, doar pentru noi,
Dar cine eşti tu şi de ce stai la pândă?
Cu aceste-ntrebări mă aflu-n nevoi...
Nu ştiu cine eşti, dar mult te iubesc,
Şi tristă inima-mi saltă într-una,
Te caut mereu, dar nu te găsesc,
Şi lacrimi-mi curg lin, una-câte-una...
Aştept alinarea, aştept un răspuns,
Din marea de dor, de alean, ce ne desparte,
Să ştiu că existi nu-mi mai este de-ajuns,
Mă-ntreb: ai uitat... sau ai mers mai departe?...
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
Momentul perfect ... într-un ianuarie nins!
23 august 2009 11:01
Există uneori, rar, în viaţă momente perfecte. Rotunde. Pline. Ca şi cum ai surprinde un instantaneu incredibil cu aparatul de fotografiat, de care te bucuri ca un copil. Sunt, poate, momentele, in care suntem în mod autentic fericiţi. Fără umbre. Fără griji. Fără regrete. Nu ştiu dacă e nevoie de un soi de percepţie specială pentru ca aceste clipe privilegiate să nu treacă pe lângă noi fără să le trăim deplin sau pur şi simplu există o stare de graţie, un fel de revelaţie instantanee, care ne inundă cu totul şi pe care nu avem cum să nu o simţim până în ultima fibră a fiinţei noastre. De cele mai multe ori, clipa perfectă este o suprapunere de „condiţii” – sau cum să le spun – un fel de coincidenţă magică sau de complicitate misterioasă a lucrurilor din jur, care se grupează ca stelele în constelaţii, în cea mai fericită combinaţie din „cea mai bună dintre lumile posibile” cum ar spune Leibniz. Un asemenea instantaneu perfect apare pe neaşteptate, nu este construit sau căutat, ţi se întâmplă pur şi simplu, aşa cum uneori ţi se întâmplă să ... trăieşti
Era o după-amiază albă. Albă şi calmă. Un ianuarie care se aşternuse simplu şi clar, alb înnebunitor şi nesfârşit pe lângă şoseaua neagră, curată, şerpuitoare, pe care motorul maşinii torcea egal, discret, de mai bine de o oră. Un alb fantastic, plin, cum numai în copilărie îmi amintesc să mai fi văzut. Crengile copacilor erau pline de zăpada care rămăsese suspendată ca prinsă în rama unei fotografii. Senzaţia incredibilă de capăt de lume.
La radio a început Unchained Melody, moment în care am tresărit, am revenit în prezent din cine ştie ce gânduri pierdute, mi-am dus mâna dreaptă la inimă cu un gest firesc, plin de căldură şi de tandreţe şi preţ de o clipă parcă privirile ni s-au întâlnit în oglinda retrovizoare, pentru ca apoi să revin la peisajul absolut fantastic ce se deschidea în faţă. Trecusem de un cot al drumului care deschidea panorama cu totul, dealuri inegale, unele împădurite, albe, albe, albe... În faţă – şoseaua neagră, şerpuitoare şi tăcută.
Nu ştiu ce şi în ce măsură a întregit clipa, simţeam parcă lângă inimă căldura mâinii ei, gestul în sine, adolescentin, muzica aproape curgătoare, fantomatică, nesfârşirea spaţiului alb, senzaţia de capăt de lume sau de vreme... dar suprapunerea senzaţiilor a format momentul privilegiat, unic, închis ca o sferă perfectă, transparentă, suspendată într-un vid de memorie. Mintea perfect golită de gânduri, de întrebări, de nelinişti, de griji mărunte s-a umplut brusc de frumuseţea inegalabilă a momentului. Eram fericit... era "lângă mine"! Şi-atât... Cu o certitudine aproape matematică. Ca şi cum, preţ de o clipă, s-ar fi deschis lumea sau spaţiile sau timpul sau cine ştie ce dimensiuni ascunse şi ar fi năvălit afară, stihial, fantastic, cu furie, cu obstinaţie, nealterată, Frumuseţea, în forma ei ingenuă, de început de lume. Lumea începea parcă atunci, se crea sub ochii mei uimiţi şi plini de minunea care se întâmpla acolo, întreagă, întrupându-se în forme nebănuite. Ca şi cum existenţa făcea o reverenţă adâncă în faţa mea, înclinându-se cu graţie. Nu mai curgea timpul prin mine, curgeam eu prin timp, luam forma uitată a sentimentelor, întregind spaţiul ca o piesă de puzzle, piesa perfectă, ultima, care închide cercul.
Nu ştiu niciodată dacă, să iubesc momentul în sine, sau amintirea lui. Mi-a rămas în memorie întreg, ca o întrezărire de-o clipă, ca un soi de anamneză care răscoleşte prezentul cu o forţă cutremurătoare. Frumuseţea e în noi şi în cei de lângă noi. În mâna întinsă şi-n fulgii de zăpadă, în felul în care se răsfrânge un surâs într-o oglindă şi în felul simplu, curat, în care uneori, rar, dar înalt, dragostea ne învaţă să privim lucrurile ca pentru întâia oară....
Ai fost lângă mine într-o zi de ianuarie ... tu ai plecat, dar eu am rămas să te-aştept ...
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
Emisie pentru prietenii defuncte ...
23 august 2009 08:48
Suflete... Inimi... Emit pe unde scurte...
De mii de ori... la fiecare două minute,
Nu mă mai auziţi, sunteţi prea departe...
Acoperiţi de praful uitării şi indiferenţei apărute
În fiecare clipă, oră, zi de singuratate,
În fiecare vreme pustie... Mă puteti auzi,
Emit pe vechea lungime de undă, pentru toate,
Cu aceeaşi tonalitate, seara sau în zori de zi...
Răspund prin taină la mister,
Răspund prin sărut, pe obraji roşii,
Jonglez migrene, dar cu fler,
Vă fac să credeţi, pe toţi necredincioşii
Inimi... plecate-acum, de mă puteţi auzi...
Bat în acelaşi ritm, de doua ori pe secundă,
Şi nu zic mai multe... doar prin poezii,
Aceleaşi cuvinte... de inimă lacrimândă...
Inimi sfinte de prieteni, inimi dragi
M-aţi alungat, azi, de lângă voi...
Îmi spun:"E clar, trebuie să te retragi
Şi să încerci să-ţi găseşti prieteni noi..."
Prieteni ce vor, sau care măcar încearcă
S-asculte glasul viorii ce-mi tânguie-n inimă,
Mi-aţi pus eticheta, "fără sens", şi parcă...
Aţi uitat când am vărsat pentru voi o lacrimă
E mult mai uşor să dispar, să mă duc,
Ştiind că de-acum doar din complezenţă,
Mă căutaţi... am rămas singur cuc,
Nu vă mai plictisesc cu a mea prezenţă ...
Suflete... Inimi... Emit pe unde scurte...
Mă pierd pe cărări de gânduri, departe,
Nu mă mai auziţi, prietenii defuncte,
Am să vă ţin minte, suflete moarte...
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
Cool painting!
21 august 2009 21:15
Cool painting!
Shared via AddThis
Fata care mi-a furat sufletul ...!!!!!!
20 august 2009 04:02
Iarăşi plângi tăcut şi resemnat, în faţa mea ... roua lacrmii tale se strecoară delicat rănind petala-ţi catifelată a obrazului ... o o cruce-n dreapta noastră ne priveşte trist, se-aude-un dangăt de clopot, ce răsună lugubru, biciuindu-mi tâmplele zvâcnind ...
îţi spun : Iubito, în veci să nu te îndoieşti, că dragostea mea pentru tine trăieşte...
Deşi eşti în mine, strecurată-n fiecare particulă, în fiecare atom, te simt atât de departe ... nu vrei să-mi spui, nu poţi ... dar simt că ceva trist ne desparte.
Îţi simt frica respirând prin toţi porii,deşi n-ar trebui, şti că te iubesc şi tot te voi iubi mereu ...
Atunci.mi-ai spus te iubesc ...şi? Ce-ai făcut, te-ai speriat ca de o crimă ... ce vina am eu?
Nu pot trăi o viaţă fără tine. Te sperie iubirea, nu eu, ci sufletul meu zbuciumat, cum de te pot iubi oare atât? Cum? De ce? De ce chiar tu?
Te-ntrebi şi nu înţelegi ... Nu te mint şi te-nspăimântă că eşti iubită aşa ... Se vede. Ţi-e frică de tine, atunci când eşti cu mine, când eşti în prejma mea ...
De ce? N-ai vrut tu, haosul-vârtej al iubirii? M-ai aruncat în jocul tău, deşi eram căzut. Mi-ai dat viaţă, m-ai refacut, mi-ai dat putere, m-ai înviat ... şi-apoi m-ai ucis!
Acum, imi spui dar ce contează ...? A fost un joc. Un joc de-a viaţa şi moartea ...
Nu mai vrei decât să mă alungi, ca să te simti mai bine ..
Atunci când n-am să mai fiu, suflet îngenunchiat la picioarele băncii inimii tale, cine are să-ţi alinte dimineţile înourate, cine are să-ţi şoptească înflăcărat "te iubesc, noapte bună"...?
Aş vrea să pot să plec, să nu mă uit la tine decât odată -prelung- ca pentru ultima oară, cât pentr-o eternitate, dar ... nu pot!
Încerc, dar mă opresc ....gândesc, ce rost mai are?
Privesc acum, sunt trist, şi-o lacrimă îmi curge,
Cu un sărut m-ai alungat, iar dragostea ta moare,
Ai să vezi că-n ziua aia şi sufletu-mi va plange...
Lângă tine, inima şi sufletul au cunoscut iubirea, speranţa, visul... viaţa.
Destul -îmi zic-, nu mai rezist, nu pot să mă exprim. Te iubesc şi tu o ştii, dar mă răneşti, căci crezi, că doar aşa, poţi ca să mă uiţi, să minţi că nu mai simţi nimc, că zicii că nu mai poţi fi iarăşi tu, dacă iubeşti ..
Desi eu ştiu că minţi. cum ai mai mintit şi altă dată, şi-am stiut şi-atunci ... apoi mi-ai spus, din nou, că mă iubeşti ....
Mă-mbrăţişezi şi mă săruţi,
Mi-ai dat un vis, un paradis.
Mă iei in braţe şi mă pupi ..
Am fost cu tine şi mi-am zis...
-" Ce dulce e iubirea! "
Gândeam, of Doamne-ţi multumesc, căci văd că mă iubeşte ... Dar visul a fost scurt, iar deşteptarea dureroasă ...Nu pot să cred, nu vreau să cred, dar viaţa mă trezeşte, c-o palmă de apă rece-n plin obraz.
Te văd în vis, un înger trist, cum îmi zâmbeşti,
Mă-ntreb un an, sau doi, sau zece.ce-nseamnă oare...?
Inimă îmi tresaltă, doare, cât de frumoasă esti ...
De ce oare, El de sus, nu vede că sufletul meu moare?
De ce vrea să suport din nou, amară, despărţirea?
Nu pot să simt, nu pot să văd, să plâng şi să suspin,
Că timpul trece, trăiesc şi stiu, că n-o să am fericirea,
Of Doamne, ce-ai facut...? Nici nu pot nici să mă-nchin ...
Te văd, dar cine eşti? Nu te mai recunosc!!!! ... iar tu zâmbeşti, absent, cu gându-n alte părţi ... Oare nu vezi că inima îmi moare şi zi de zi, din om, devin un suflet călător ...?
Mi-ai spulberat speranta, mi-ai dat, mi-ai luat şi ... iar mi-ai dat. Acum te rog din suflet, ia-mi şi viaţa. Alungă-mă-n sus, pe cer, ca să-mi trăiesc -pribeag- eternitatea .... Să pot să fiu cu tine mereu, să fiu poate-o stea călătoare, un luceafăr nemuritor ca iubirea mea pentru tine ...
... eşti fata care mi-a furat sufletul ...
... tu ...
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
Mi-e dor, mi-e atât de dor de tine ....!!!!
19 august 2009 22:29
De ce (mă întreb) lumea dintre noi doi își cere drepturile? De ce întotdeauna timpul cerne? De ce ești acolo și eu încă mai scriu aici? De ce nu ești?
Încet-încet, dispare totul, oare îţi dai seama? Cu cine vorbesc? Oare cu-adevărat ai să m-auzi dac-am să te mai chem, fie chiar și în genunchi? Am același teribil dor de tine. Parcă în fiecare zi mai îngrop ceva din viaţa asta mizeră, doar pentru a face, ce-i între noi, mai viu. Nu vreau să mă gândesc peste ani, când vei fi singură-ntr-un leagăn, că n-ai avut curaj... Tu n-ai avut curaj! Visez în fiecare seară la momentul în care vom fi împreună, în casa noastră cu living imens, și cu șemineul în mijloc. Visez la cada mare în care se vor bălăci răţuștele noastre din plastic, la gazonul luminat noaptea de lună, la balansoarul din curte... Visez la tine - și sper că acolo unde ești, n-ai să dai drumul sufletului meu stingher.
Mi-am aprins o altă ţigară. Desigur, va fi o noapte lungă (n-o mai contorizez). E trist. Nu ţi se pare? De luni întregi și goale, îţi tot desenez chipul și părul, și nu mai apuc să te văd și să te ating.
Îmi imaginez o zi, în care n-am să te mai las să te dai jos din pat, fiindcă voi fi ocupat să mă joc în părul tău. De două zile uit să mănânc și tot stau atârnat pe canapea, cu ochii fixaţi în pereţii albi care plâng odată cu mine. Uneori îmi pierd speranţa c-am să te mai văd. Mi-e din nou frică și mă rog să treacă mai repede toate nopţile în care mă chinui, singur și neputincioas... singur-singur... sunt al naibii de singur!!
Mă doare totul - de aproape 2 luni- nimic nu mai funcţionează ca înainte. Nu vreau să cred că ai avut doar un ROL în viaţa mea, refuz să accept, mă împotrivesc oricăror argumente logice.
Sfidez, vorbesc incoerent și uit de mine. Ciudat,însă nu simt că mă distrug. Eu mă simt viu! Vreau să cred c-ai să vii când voi simţi că totul e pierdut. Chiar tu ai spus că nu vom ști unde vom fi la anul pe vremea asta . Eu știu : vreau să fiu în căsuţa noastră. Mi-e dor de tot. Mi-e dor de vocea ta din telefon, care se-aude precipitat și mă ceartă. Vreau să mă (mai) cerţi, dacă asta înseamnă să pot trage de timp. Vreau să-mi reproșezi și să-mi spui iar că nu-s barbatul pe care ţi-l doreai, apoi să-ţi ceri iertare și să ma iubești. Vreau să ma chinuie cuvintele tale decât să mă îngenuncheze tăcerea.
Nu te mai uit, nu mai pot să te uit, e prea târziu acum. Cred că n-am dorit-o nicicând din suflet. Știu că ai să acoperi de fiecare dată vorbele mele în ţărână, știu că poţi fi, și crudă, și rea, dar nu cu mine, te rog nu cu mine.
Accept orice, numai nu-mi lua dreptul de-a te iubi. Nu-mi spune că mă știi , când poate nu m-ai aflat niciodată. Mai oferă-ne un răgaz, mai dă-ne un timp, mai dă-ne o VIAŢĂ.....
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
Am trăit în întuneric, iar tu, tu mi-ai luminat viaţa ... !!!
18 august 2009 16:27
Îţi scriu ... Nu ştiu nici eu de ce .... Mă întreb şi nu găsesc un răspuns ... Oare pentru că mi-e dor, ori pentru că sufăr să nu-ţi vorbesc? Mă doare când nu-ţi vorbesc ... mă doare şi când îţi vorbesc, iar tu taci ... Nu plânge, te rooog ... Îmi frângi inima când te văd tristă ... Cunoscându-te, mi-am regăsit vitalitatea, am simtit inima bătând în piept, mă simt din nou adolescent, tânăr şi totuşi trist ... mi-ai dat fiorii iubirii neâmpărtăşite! Tu nu ştii, dar când sunt cu tine, răsare soarele în viaţa mea ... Am trăit în întuneric şi TU mi-ai luminat viaţa ... Acum nu sunt decât un copil speriat şi dezarmat. Dacă aş fi adolescent ţi-aş aşterne zilnic dragostea mea la picioare, dar nu vreau să te-mpovărez cu destăinuiri ce-ţi pot crea probleme ... Păstrez aparenţele şi mă ascund de lumina ta, într-un intuneric şi-o lume a mea ... Iar lumea mea, fără tine, e noapte neagră, piatră de mormânt ...
V-a trebui să-nvăţ să mor ... sa uit... să tac ...
... tu ...
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
O nouă zi fără tine ... un calvar!!!!
18 august 2009 16:16
Sunt un nebun .. nebun după tine!
Doamne cât de dor îmi este, mi-e un dor nebun de tine ... şi parcă nici n-ai plecat de lângă mine ... îţi simt prezenţa între miile de steaguri fluturând iubirea, între miile de călători pe aleea dragostei ... şi mă întorc aici, pentru a-mi spune mie cât de mult te iubesc, sau ca să te simt - poate- şi ca să ... nu știu ....
Se sting clipe ca felinarele, trece viaţa ... parcă nimic nu mai are rost ...
A trecut o altă perioadă sublimă, una care te-a adus la mine pentru câteva secunde şi-apoi aţi fugit împreună, lăsându-mă fără cuvinte şi cu inima grea, gemând de dor ... de dorul tău, de dorul cuvintelor tale de iubire, de pasiunea cu care îţi exprimi sentimentele, trăirile, dragostea ...
Te-am rugat să mă iubeşti, să nu plângi şi mai ales, să nu te îndepărtezi de mine când aştept să aud o veste de la tine ... Nu vrei, poate că pentru tine e mult mai bine așa, sau poate că eu sunt prea îndragostit, prea "copil" pentru a întelege ce e rău și ce-i bine. Poate că nu voi mai şti să scriu şi nici să râd, poate nu voi mai şti să trăiesc şi nici să mă bucur ... Dar nimeni nu-mi va lua dragostea pentru tine, pe care mi-a pus-o Dumnezeu în suflet!
Scriu pentru că nu mă poate judeca nimeni în spatele unui ecran. Poate, mă ascund de tot şi de toate cele lumeşti, pentru că în gândul mea eşti mereu prezentă .... Nu-mi mai pasă de nimic! Mi-e dor de tine ... Sufletul îmi plânge de neputinţă ... Văd totul în ceaţă, fiindcă-n ochii mei sunt lacrimi amare mereu şi mi-e teamă că niciodată n-ai să mă crezi, chiar dacă eu mi-am deschis cartea inimii pentru tine ...
Mi-e teamă de viaţă, iubito, mi-e teamă de mine, mi-e teamă să nu te pierd, deşi nu te-am avut niciodată cu adevărat ... Te ador iubirea mea eternă, te acopăr cu dulci sărutări şi calde îmbrăţisări, nu uita că te aştept, te aştept lânga inima mea ... o veşnicie dacă e nevoie!
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
Lumea lui JadDragon ...
Toate simţămintele tale, dorul şi dragostea, fiorul şi bătaia inimii... Simt parfumul tău în fiecare strop de aer ce-l inspir, îţi sorb cuvintele şi mi-e dor să te văd, mă frământ şi nu sunt eu de când nu te mai văd, mă doare să nu te ştiu aproape... TE IUBESC! Vorbe? Poate... Când le-ai spus, celui drag, ultima oară?
Mi-e dragostea, ca toamna, în jurul tău răsucită....!!!!
22 septembrie 2009 05:05
În toamna asta blândă, mai am numai un gând,
Să te iubesc la fel de pur, precum o lacrimă tăcută,
Ce-o văd adesea, pe-obrazul tău frumos curgând,
Pe care-o culeg cu buzele-mi flămânde, ce-o sărută...
Ai să mă vrei în toamna asta, sau iarăşi mă opreşti?
Buzele nu-ţi mai murmură de mult tainice şoapte,
Offf Doamne, zilnic te visez şi ce frumoasă eşti...
Cu tine-adorm şi mă trezesc, miroşi a fân şi pere coapte!
Deschide geamul spre iubire, căci se-aude,
Cum vântul dorului, prin frunze zdrobeşte tăcerea,
Purtat de gându-mi, ce zboară pe-aleile ude,
Cu copaci desfrunziţi de-amor, ce-aşteptă-nvierea...
Mi-e dragostea, ca toamna, în jurul tău răsucită,
Şi sufletu-mi rătăceşte căutându-te necontenit,
Aş da orice să ştiu, că eşti măcar puţin fericită,
Căci te iubesc... deşi e toamnă-n mine, aş fi mulţumit ...!
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
Poveste a două vieţi... ce lumea le desparte!
15 septembrie 2009 21:30
Cine mi-a dat dreptul să te idolatrizez...? (poate acel ce m-a facut să te iubesc...), să-l numim destin ar fi banal... să-i spunem soartă, sau ursită, ar fi romantic e adevarat, dar prea uşor am lua minunea noastră... Şi n-ar fi drept să nu ştim cui să-i mulţumim ...
-"Pentru ce?" mă-ntrebi ...
Pentru secunda suspendată-n timp când mă pierdeam în ochii tăi, pentru momentul efemer de fericire când glasul tău îmi dăruia tot ce-şi poate dori un om, pentru dulceaţa clipei iluzorii în care îmi zâmbeai....
Sau pentru oceanul de durere ce-o citeam pe chipul tău când se-apropia ora înserării, pentru zilele când doar "singur" şi "trist", ne acompaniau în simfonia surdă a desparţirii noastre dintre azi şi mâine...dintre zilele în care ne întâlneam şi cele în care ... nu se putea!
Şi totuşi, cine e cel care ne-a amăgit, punându-ne-n priviri lumini şi frumuseţi nebănuite... ne-a îmbiat să ne minţim că totul e părere şi doar vis (nu dor aievea, ce mistuie şi arde)...?
Cel ce după un dram de fericire, ne-a osândit la cruda realitate (cea mai amară dintre pedepse), ne-a pus oglinda lumii-n faţă: aceea ce schimonoseşte-n răutatea ei orice contur de puritate şi face ca speranţa, iubirea sau frumosul să pară şchioape nebunii...
Şi-atunci cei care ţin oglinda, (adăpostiti fiind de unda ei), pot smulge celor reflectaţi în chip meschin,
acea miraculoasă candoare, ce-i înalţă deasupra gloatei omeneşti...
După o astfel de tortură, noi, mutilaţi şi despărţiţi de alţii, am căzut în plasa remuşcării...
Am retractat ce-am spus că simţit cândva, şi am abandonat minunea... ce poate într-o altă lume, în alt timp sau spaţiu, undeva, nu a murit... Şi de acolo, ne îndrumă paşii, spre a ne regăsi din-nou-şi-din-nou, la infinit...
Sau într-o nouă suferinţă în doi, un nou supliciu al dragostei, al absolutului din sufletele noastre....
Oricum ar fi, tot nu am aflat, nici tu, nici eu, răspunsul fatal pe care astăzi am încetat să-l mai căutam...
Tocmai pentru că azi, mai mult decât oricând, în solitudinea anosta, ştim că iubirea noastră nu o datoram cuiva care să o fi cerut... ea doar s-a-ntâmplat, ea doar există şi va exista... Chiar dacă nicicând nu se va-mplini şi va deveni doar o poveste pentru amintiri viitoare, o pildă pentru viitor...
Ea e a TA... şi a MEA... dar nicioadată, nu va fi a NOASTRĂ!!!
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
Roşu de trandafir...
13 septembrie 2009 18:09
~~~ Tic... Tac... tic-tac... ~~~
Cu fiecare particulă a existenţei, depun la picioarele tale pasiunea roşului de trandafir, îl ating delicat cu degetele dorinţei, cu pulpa sufletului, pentru a scrie poveşti de iubire, în inima ta...
Soarbe-mi cuvintele scrise pe fiecare petală, cuvinte ce înfloresc în curcubeul născut din roua ce-l pudrează cu lacrimi de dor în fiecare zori-de-zi, în culoarea ce-o torni în obrajii mei după fiecare sărut ce-l dai dimineţii, cu privirea ta...
Iar zâmbetul ce mi-l dăruieşti, stoarce vers de fericire din sufletu-mi ce vibrează la fiecare atingere a cuvintelor tale de bun găsit, uşor dulci-somnoroase, sub mantia aurorei...
Priveşti adânc în ochii mei şi extragi doza de aventurin, electrizant şi pasional, încălzit sub raza ce-o emană tandreţea ta... Prezenţa ta îmi conferă echilibru, pace şi inspiraţie... iar sufletului meu, roşul de trandafir al iubirii tale, îi răspândeşte -mereu- parfum de poezie...
Bună seara iubito... oriunde te-ai afla!!!
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
Ce culoare mai are... iubirea?
12 septembrie 2009 07:05
Te voi întreba, cândva, ce culoare aveau cuvintele tale, când mă ţineai lângă suflet şi-mi recitai din Eminescu... Mă simţeam fericit rătăcind, alături de tine -mână în mână- pe Champs Elysees şi pe Calea Lactee, printre nori albi-transparenţi şi curcubee născute-n roua dimineţii ...
De mult visez să pot pipăi culoarea iubirii tale, să gust parfumul sărutului tău, să mă învelesc în mantia caldă a îmbrăţisării tale tandre, să te aud povestindu-mi despre Roşul din inima ta, de Albul calelor ce le dezmierzi cu-n sărut, de Albastrul cerului unde ochii tai de chihlimbar scrutează nostalgic, de Verdele crud al primăverii pătat cu Rozul florilor din cireşi îmbobociţi, sau de Movul violetelor parfumate, de Galbenul lalelelor cărora le-ai dat dragostea ta ...
Te voi întreba, cândva, ce culoare avea rochia cu care erai îmbrăcată -într-o noapte din zodia Capricornului- şi câtă lumină ai adunat de când ne-am scăldat în nisipul clepsidrei ce-aşterne tăcerea dintre noi...
Te voi întreba, cândva, despre toate acestea... atât de cândva, încât să-nţeleg de ce iubirea noastră nu mai are culoarea eternităţii...?
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
NU POT SĂ DORM... ŞI TOTUŞI TE VISEZ!!!!!!
6 septembrie 2009 05:40
Stând seara la fereastră şi privind la stele, mă adâncesc în visare, e acel vis de fericire, un vis îndrăzneţ, care îmi dă impresia că odată voi ajunge să ating stelele, pe care acum doar le admir... Acel vis naiv, în care totul este posibil, oamenii sunt buni, iubitori, oneşti... în care există iubire, fericire, dragoste pentru toţi....
Încerc să clădesc, în jurul meu, un castel din vise şi speranţe, mă amăgesc cu singurătatea şi considerând-o a fi o stare normală, în care mă simt bine, în care nu deranjez şi nu mă deranjează nimeni, sunt doar eu, suflet rătăcit pe acest pământ, năzuind să ajungă la stele...
E bine în acest castel al meu, mă simt bine singur, sunt cuvintele cele cu care încerc să-mi îndulcesc zilele... nopţile... clipele... Îmi par ATÂT de lungi chiar şi clipele...
Trebuie să învăţ să mă bucur de tot ceea ce mă înconjoară, să mă mulţumesc cu ceea ce am, -îmi şopteşte raţiunea-, nu vreau o noua suferinţă şi nu vreau să-mi plângă iniima din nou, -spune la rândul său gândul- ... dar sufletul meu...??
Oare ce vrea, EL, sufletul meu. . ?
Sufletul meu tânjeşte după dragostea ta, după prezenţa unei fiinţe unice în felul ei, o fiinţă pe care să o adore, să o răsfeţe, să o alinte, să o poarte pe braţe... să o iubească mai presus de propria persoană... Când ascult glasul tău, stelele par aşa departe, de neatins, visul se spulberă, castelul clădit în jurul meu se dărâmă, lăsând loc crudei realităţi...
Oare de ce nu putem trăi fără dragoste, de ce nu putem fi singuri, fără afecţiune, fără mângâieri, fără sărutările fierbinţi ale unei fiinţe şi mai ales, unde este aceea fiinţă minunată pe care o doreşte şi o aşteaptă sufletul meu... ?
Exista ea oare aproape sau departe, o voi întâlni sau nu o voi găsi niciodată... ? Biet suflet condamnat la rătăcire, la neânplinire, la dorinţă veşnică de a iubi şi de a trăi în singurătate...
Simt dorinţa de a vorbi cu cineva şi încerc să vorbesc cu florile de la fereastră, acei trandafiri minunaţi, roşii ca focul dragostei, florile iubirii şi ale pasiunii... frumuseţi cu viaţă scurtă, pe care le dăruim celor pe care ii iubim!
Acum în miez de noapte, cei ce par adormiţi -însă sunt dor visători-, ei, par să mă asculte, să înţeleagă suspinul şi dorinţa mea... E târziu, stau singur în noapte şi visez; oare unde eşti tu, fiinţă dorită de sufletul meu...? Poate că dormi, visând la rândul tău la dragoste, la pasiune, sperând la rândul tău ca într-o zi vei ajunge să atingi stelele... să imbrăţişezi fericirea şi să-mi zâmbeşti din nou....
Gândul meu bun te va însoţi întotdeauna, te voi păstra mereu în sufletul meu hoinar, oriunde eşti... visând la ziua când, poate, ne vom întâlni şi vom clădi o lume a noastră, o lume frumoasă, plină de iubire, fericire şi speranţă, o lume în care tu vei fi prinţesa... şi îngerul ... şi lumina... în care tu vei fi TOTUL!!! Vom clădi o viaţă aşa cum o visam, cândva, impreună...
Noapte bună iubito, oriunde te-ai afla...!!!
... tu ...
În aşteptarea iubirii tale...(6)
4 septembrie 2009 15:58
Mă gândesc la prima noastră întâlnire. Oare cum va fi prima atingere de mână? Vom simţi cum pământul ne fuge de sub picioare şi cum sufletele noastre se unesc într-o îmbrăţişare tandră? Oare cum va fi primul sărut, prima îmbrăţişare? Vom avea buze tremurânde şi ne vom ţine în braţe de frică să nu ne dăm seama că e doar un vis? Ne vom căuta buzele şi vom încerca să sorbim licoarea dragostei? Oare cum va fi prima noapte de dragoste? Voi simţi oare sub mâinile mele pielea ta fină şi voi încerca să-ţi acopăr goliciunea cu trupul meu? Oare vom simţi aroma trupului proaspăt iubit? Oare vom gusta plăcerea enormă ce o oferă două trupuri înlănţuite într-un lung şi pasionant sărut?
Visez să te strâng în braţe, să fii a mea, să te sărut, să-ţi caut buzele că două petale de trandafir şi să încerc să le gust dulceaţa şi să te simt sub pieptul meu fierbinte şi dornică de iubire. Ştiu că voi încerca să te am cât mai aproape şi să te iubesc până la epuizare, aşa cum numai un trup de femeie poate fi iubit. Şi ştiu că voi fi acolo, cu tine, şi ne vom iubi în ploaie, că doi îndrăgostiţi ce uită de tot ce-i înconjoară şi nu le mai pasă de nimic, în afara de dragostea lor… şi ştiu că vei fi şi tu acolo şi ne vom transforma visele în realitate… şi ne vom devora unul pe altul în fiecare noapte având să ne trezim în fiecare dimineaţa aceiaşi, dar cu o dragoste crescândă cu fiecare noapte petrecută împreună. Şi mai ştiu că ne iubim, aşa cum două suflete pereche se iubesc, şi nu ţin cont nici de timp şi nici de spaţiu, pentru că nu-i mai preocupă materialul… tot ce vor e să fie împreuna şi să se iubească… până ce moartea îi va desparţi… şi abia atunci va înceta aşteptarea…
(sfârşit)
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
video-play.mp4 (0 octeți)
Nu-ţi mai pasă... dar oare ţi-a păsat vreodată?
3 septembrie 2009 20:52
Ce-i pasă lumii dacă mor,
Sau dacă mai trăiesc...ce-i pasă?...
Şi... dacă rănile mă dor...
Ce-ţi pasă ţie, că dorurile mă apasă?
Ce-ţi pasă dacă mai pluteşte-un dor?
Sau dacă inima îmi plânge-amar,
Tu eşti departe, mi-ai curmat al vieţii zbor
Te caut mereu, dar e în zadar...
În lume sunt am devenit un spectator...
(Un trist clovn, prinvind nefericit ...)
Încerc să-nţeleg de ce eşti doar un actor,
Ce-a plecat după spectacol... grăbit
Cuvinte tale-mi pălmuiesc obrazul,
Nu mă mai mir de brutalitatea lor...
Priviri de spini, îmi biciuie grumazul...
Sunt spectator, și-aş vrea, să redevin actor...
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
video-play.mp4 (0 octeți)
În aşteptarea iubirii tale...(5)
1 septembrie 2009 04:15
Şi iată că seara se lasă din nou asupra oraşului... o linişte profundă îmi învăluie sufletul... deodată camera îmi este inundată de lumină... mă uit pe fereastră şi văd luna care parca mă veghea şi care... parcă-ţi oglindeşte chipul... încă nevăzut... în jurul ei văd stelele, care parcă o păzeau cu preţul morţii... oops... una tocmai şi-a dat ultima suflare... să-mi pun o dorinţă?! cred că ar trebui... aşa e tradiţia... dar ce dorinţă?! hmmm... de parcă nu aş şti... de parcă n-ai şti... offf, un nor tocmai mi-a acoperit luna... cine mă va mai veghea acum? dar totuşi... e ca atunci când o persoană dragă părăseşte această lume..., dar asta nu înseamnă că te va părăsi şi pe tine... nu înseamnă că dacă nu o vezi ea nu-ţi mai poartă de grijă... nu te mai iubeşte... dar să trecem peste asta şi să ne gândim la pomii care vor înmuguri, la păsările care vor cânta mai frumos ca niciodată psalmul iubirii, la trandafirii care vor înflori, atunci când noi vom fi pentru prima oara împreună...
Tu eşti în căutarea iubirii, eu în aşteptarea ei... Oare până când?
(va urma)
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
video-play.mp4 (0 octeți)
Fashion Days - Campanii
31 august 2009 15:19
Fashion Days - Campanii
Shared via AddThis
Offf Doamne, cât aş vrea să zbor...!!!
29 august 2009 22:40
O umbră curge în ziua de mătase şi trage fermoarul luminii spre orizontul tăcerii... Iar eu, eu doar aştept…aştept să mă înghită întunericul în geana nopţii... Vântul albastru flutură taine de licurici în scheletele copacilor adormiţi şi se agaţă de firele de poveşti ce pâlpâie în fiecare steluţă de puf...
Aş vrea să zbor departe, să mă pierd în cerneala căzută pe plapuma albă din Univers. Să plutesc pe baloane de aer cu gust de ploaie, să fur fiecare imagine cu contur ceresc... Să scutur cu atâta poftă şi cruzime visele cu gust de ciocolată amăruie, să cadă pe fruntea pătată cu parfum de crini... Şi cade, aud cum cade mireasma tăcută de prospeţime şi puritate, în inima sălciilor cu plete nebune, în talpa naturii se ascunde arzător destinul omului, care atârna pe razele soarelui lucid în adâncul obişnuitului...
Cred fiecare mişcare, fiecare pâlpâit... aproape fiecare vis din haina îngustă a vieţii, fiecare răbdare şi număr paşii uzi care dispar odată cu răsăritul... se pierd în depărtare şi cuvintele scrise pe pereţii cu priviri eterne, ce par a fi nişte statui sculptate şi desenate adânc în suflet, odată cu trecerea timpului... Ne înecăm în magia frumosului, în amintirea primului sărut, în acea profunzime de amintire care nu rămâne şi nu poate fi ştearsă sau uitată.
Şi de ce...? De ce singurătatea muşcă din noi şi ne îndepartează de oameni, legăndu-ne parcă în leagănul copilăriei, prizonieri în timp... în iubiri trecute, irealizabile, efemere, speranţe deşarte, iluzii... Nu e păcat să risipim timpul? Oare singurătatea e un mare duşman, care strânge din noi fiecare picătură de dorinţă de a trai şi fiecare speranţă....? M-am săturat să tot alerg în abis fără să găsesc o uşă de ieşire... M-am săturat de singurătate şi de amintiri rebele, ce mă urmăresc clipă de clipă, e timpul să trăiesc, e timpul să mă las purtat în valul visării şi al iubirii... Iubirea, e un scut, o şansă de a zbura printre gânduri efemere, o şansă de a te desprinde de la realitate? Nu e plăcut să visezi? Să pătrunzi printre miile de ferestre ale gândului, într-o lume nevăzută, neştiută, doar închipuită...? Să păşeşti în tărâmuri de basm? Închid ochii într-o linişte statornică, ce-mi alintă faţa, undeva în tablouri cu portocale şi scorţişoară, cu miros de gutui şi frunze veştede de nuc, cu arome îmbătătoare de struguri copţi şi foşnet de trestii....
- Offf Doamne, cât aş vrea să zbor...!!! -
Dar, gata cu visul... se face ziuă! E toamnă... iarăşi
... tu ...
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
În aşteptarea iubirii tale...(4)
29 august 2009 22:29
Asta e rugăciunea mea către tine iubita mea… e însuşi jurământul meu de credinţă, e însăşi fiinţa mea… primeşte ofranda mea… e tot ce am eu mai bun… E tot ceea ce as putea dărui unei fiinţe că tine, fără să cer nimic în schimb decât iubirea ta şi să-ţi dărui recunoştinţa mea veşnica… primeşte, astfel, ofranda mea: tot ce-ti pot dărui este sufletul meu. Ai grija de el şi iubirea noastră nu va apune niciodată în inimile noastre. Şi ne vom iubi în lume şi dincolo de lume… Primeşte mărturisirea mea de credinţă, iubito, şi crede că ceea ce-ti scrie inima mea cu lacrimi de sânge e însăşi durerea ce se naşte din lipsa ta. Picurii de sânge îmi cad în suflet şi-l ard, dar visul meu mă ajută să sting setea ce mă arde pe dinăuntru. As vrea să-ţi simt dulceaţa buzelor tale pe pieptul meu, să-ţi simt căldura trupului lângă mine, să-ţi simt mângâierea calda a respiraţiei tale în obrazul meu şi să te simt lângă mine şi să-ţi arat cat îmi eşti de draga, iubito...
Vino, iubita mea, să lăsam lumea în urmă şi să ne urmăm iubirea. Vino la mine şi să uitam toate clipele de calvar pe care le-am trăit desparţiţi şi să ne gândim doar la cum ne vom iubi de acum încolo. Vino iubita mea… Vii? Eu te aştept de-o viaţă!!! Tu eşti cântecul care mă adoarme noaptea, vocea care-mi mângâie tristeţea, vântul ce-mi răsfaţă pielea... Tu eşti ultima silabă pe care vreau să o rostesc înainte de a visa ... şi primul meu gând... Daca viaţa ar fi o clipă petrecută cu tine, nu mi-aş dori alta. O clipă să mă priveşti ... să mă săruţi ... să mă atingi ... Vreau să ştii, că tu reprezinţi visele mele... Vreau ca tu să fii motivul pentru care trăiesc... Vreau că tu să fii ... TOTUL!
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
În aşteptarea iubirii tale... (3)
27 august 2009 20:07
Acum nu mai vreau să trăiesc în lumea mea singur, vreau să iei parte la visul meu. Vreau să fii acolo cu mine… când am nevoie de o îmbrăţişare, să aibă cine să mi-o dea… când am nevoie de un cuvânt de alint, să aibă cine să mi-l spună… când am nevoie pur şi simplu să adorm în braţele cuiva şi să nu-mi mai dea drumul niciodată, să aibă cine să mă ţină… Am crezut întotdeauna că viaţa a fost crudă cu mine şi a făcut tot posibilul să-mi arate că ea conduce. M-am înşelat. De fapt, ea doar încerca să-mi arate drumul către tine. De fapt nu iubim de mai multe ori.. iubim o singură dată, restul timpului ne amăgim cu câte o pasiune trecătoare… Ai simţit vreodată cum în preajma persoanei iubite îţi tremură buzele numai când te gândeşti că din clipă în clipă te-ar putea săruta? Ai simţit vreodată atunci când te-a luat de mână cum sufletul tău încearcă să descuie temniţa trupului şi să se înalţe, să se contopească cu sufletul persoanei iubite? Ai simţit vreodată bucuria unui sărut? Bucuria unei atingeri de mână, fugare, pătimaşe, care comprimă în ea toată esenţa dulce a păcatului? Ai simţit vreodată cum buzele persoanei iubite te ard atunci când te ating, cum pielea îţi freamătă atunci când mana ei te atinge? Daca nu ai simţit asta niciodată înseamnă că nu ai iubit… Mă visez lângă tine, cu capul pe pieptul tău, încercând să-ţi acopăr goliciunea cu trupul meu… Mă visez linga tine, cu capul tău pe pieptul meu, iar eu îţi mângâi parul mătăsos ce parca îmi dezmiardă mâna. Mă visez lângă tine încercând să-ţi gust dulceaţa buzelor, aroma trupului proaspăt iubit, ce parcă mă îmbată cu mirosul lui şi mă face să-l mai iubesc o dată. Ai simţit vreodată asta? Eu o visez în fiecare seară, alături de tine…
(va urma)
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
Fata care mi-a furat sufletul ...
26 august 2009 23:40
Iar plângi tăcut şi resemnat, în faţa mea ... roua lacrmii tale se strecoară delicat rănind petala-ţi catifelată a obrazului ... o o cruce-n dreapta noastră ne priveşte trist, se-aude-un dangăt de clopot, ce răsună lugubru, biciuindu-mi tâmplele zvâcnind ...
îţi spun : Iubito, în veci să nu te îndoieşti, că dragostea mea pentru tine trăieşte...
Deşi eşti în mine, strecurată-n fiecare particulă, în fiecare atom, te simt atât de departe ... nu vrei să-mi spui, nu poţi ... dar simt că ceva trist ne desparte.
Îţi simt frica respirând prin toţi porii,deşi n-ar trebui, şti că te iubesc şi tot te voi iubi mereu ...
Atunci.mi-ai spus te iubesc ...şi? Ce-ai făcut, te-ai speriat ca de o crimă ... ce vina am eu?
Nu pot trăi o viaţă fără tine. Te sperie iubirea, nu eu, ci sufletul meu zbuciumat, cum de te pot iubi oare atât? Cum? De ce? De ce chiar tu?
Te-ntrebi şi nu înţelegi ... Nu te mint şi te-nspăimântă că eşti iubită aşa ... Se vede. Ţi-e frică de tine, atunci când eşti cu mine, când eşti în prejma mea ...
De ce? N-ai vrut tu, haosul-vârtej al iubirii? M-ai aruncat în jocul tău, deşi eram căzut. Mi-ai dat viaţă, m-ai refacut, mi-ai dat putere, m-ai înviat ... şi-apoi m-ai ucis!
Acum, imi spui dar ce contează ...? A fost un joc. Un joc de-a viaţa şi moartea ...
Nu mai vrei decât să mă alungi, ca să te simti mai bine ..
Atunci când n-am să mai fiu, suflet îngenunchiat la picioarele băncii inimii tale, cine are să-ţi alinte dimineţile înourate, cine are să-ţi şoptească înflăcărat "te iubesc, noapte bună"...?
Aş vrea să pot să plec, să nu mă uit la tine decât odată -prelung- ca pentru ultima oară, cât pentr-o eternitate, dar ... nu pot!
Încerc, dar mă opresc ....gândesc, ce rost mai are?
Privesc acum, sunt trist, şi-o lacrimă îmi curge,
Cu un sărut m-ai alungat, iar dragostea mea moare ...
Ai să vezi că-n ziua aia şi sufletu-mi va plange.
Lângă tine, inima şi sufletul au cunoscut iubirea, speranţa, visul... viaţa.
Destul -îmi zic-, nu mai rezist, nu pot să mă exprim. Te iubesc şi tu o ştii, dar mă răneşti, căci crezi, că doar aşa, poţi ca să mă uiţi, să minţi că nu mai simţi nimc, că zicii că nu mai poţi fi iarăşi tu, dacă iubeşti ..
Desi eu ştiu că minţi. cum ai mai mintit şi altă dată, şi-am stiut şi-atunci ... apoi mi-ai spus, din nou, că mă iubeşti ....
Mă-mbrăţişezi şi mă săruţi,
Mi-ai dat un vis, un paradis.
Mă iei in braţe şi mă pupi ..
Am fost cu tine şi mi-am zis...
-" Ce dulce e iubirea! "
Gândeam, of Doamne-ţi multumesc, căci văd că mă iubeşte ... Dar visul a fost scurt, iar deşteptarea dureroasă ...Nu pot să cred, nu vreau să cred, dar viaţa mă trezeşte, c-o palmă de apă rece-n plin obraz.
Te văd în vis, un înger trist, cum îmi zâmbeşti,
Mă-ntreb un an, sau doi, sau zece.ce-nseamnă oare...?
Inimă îmi tresaltă, doare, cât de frumoasă esti ...
De ce oare, El de sus, nu vede că sufletul meu moare?
De ce vrea să suport din nou, amară, despărţirea?
Nu pot să simt, nu pot să văd, să plâng şi să suspin,
Că timpul trece, trăiesc şi stiu, că n-o să am fericirea,
Of Doamne, ce-ai facut...? Nici nu pot nici să mă-nchin ...
Te văd, dar cine eşti? Nu te mai recunosc!!!! ... iar tu zâmbeşti, absent, cu gându-n alte părţi ... Oare nu vezi că inima îmi moare şi zi de zi, din om, devin un suflet călător ...?
Mi-ai spulberat speranta, mi-ai dat, mi-ai luat şi ... iar mi-ai dat. Acum te rog din suflet, ia-mi şi viaţa. Alungă-mă-n sus, pe cer, ca să-mi trăiesc -pribeag- eternitatea .... Să pot să fiu cu tine mereu, să fiu poate-o stea călătoare, un luceafăr nemuritor ca iubirea mea pentru tine ...
... eşti fata care mi-a furat sufletul ...
... tu ...
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
În aşteptarea iubirii tale... (2)
26 august 2009 23:13
Sunt aici sus şi am început să visez. Se pare că primul care m-a găsit a fost visul. Apoi au început toate: m-a găsit iluzia, apoi speranţa, dorinţa, gândul şi apoi a venit însăşi iubirea. A detronat raţiunea şi şi-a luat locul de cinste, locul binemeritat. Era un război ce se ducea în mine de ani de zile şi am crezut că îndepărtându-le, sentimentele mă vor lăsa în pace. Nu a fost aşa… şi mă bucur că m-au găsit. Acum îmi dau seama că de fapt… că de fapt, nu sunt într-un turn, sunt în camera mea şi prin fereastră văd lumini răzleţe parcă de mult uitate aprinse. Iar am visat. Asta e … mă hrănesc cu vise. Le cresc de mici, de la o simplă idee, până ajung să mă confund cu ele, până ajung să-mi creez propria mea lume şi apoi să o las acolo şi să iau totul de la început. Aşa fac în fiecare zi. Construiesc lumi noi şi le părăsesc. Ce rost are să fiu în ele singur, aşa că plec şi o iau de la capăt. Mereu o alta lume, acelaşi eu, încercând să-mi împlinesc destinul… care?… nu ştiu.. o sa-mi dau seama într-o zi...
(VA URMA)
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
În aşteptarea iubirii tale... (1)
25 august 2009 07:23
Secvenţă după secvenţă, viaţa mea se desfăşoară monoton ca bătăile orologiului din vârful vechiului turn în care mă aflam. Eram acolo pentru că voiam să fiu mare, să fiu la înălţime, să văd la picioarele mele oraşul cu mii şi mii de luminiţe ce parcă pâlpâiau în bătaia vântului că şi cum ar fi fost nişte candele, în mâinile unor îngeri. Mi-am legat sentimentele la ochi şi am fugit. Din fuga mea le-am strigat să mă găsească şi m-am ascuns aici în vechiul turn. Acum sunt tocmai în vârf… Cum să nu visezi când vezi luna pe cer înconjurată de milioane de stele că o împărăteasă în mijlocul slujnicelor ei? Cum să nu visezi când vântul îţi poartă şoaptele din ram în ram? Cum să nu visezi când toate plătesc tributul morţii la căderea întunericului...?
(va urma)
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
N-am vrut ... decât să te iubesc
24 august 2009 04:16
N-am vrut să te fac să suferi,
Că, înger sau demon, mi-eşti dragă.
Am vrut doar, pe frunze de nuferi,
Să-ţi spun, că-mi eşti, lumea întreagă...
N-am vrut să-ţi arat suferinţa mea,
Nici dorul ce inima-mi poartă...
Am vrut să îţi arat că iubirea,
E totuşi, în sine, o preafrumoasă artă...
N-am vrut şi în veci nu aş vrea,
Să-ţi spun că iubirea-mi e sumbră,
Aş vrea însă, dacă s-ar mai putea,
Să te iubesc, tainic, din umbră...
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
Sufletul meu este o toamnă..., toamna iubirii!!!!
24 august 2009 03:10
Sufletul ar putea fi o toamnă?
Este o toamnă! Mereu lasă ceva în urmă, păstrează ceva în el şi se pregăteşte pentru o trăire nouă... sufletul este o aşteptare!
Ce fel de aşteptare?
Suflet în suflet! Niciodata nu ştii ce aştepti, niciodată nu ştii cum va arăta până ...până nu găseşti ce-ai visat, nu-i aşa ... ?
Nu ştiu... eu, cred ca da ...
Venise pe neaşteptate, ca de obicei... Ea, tomna iubirii ... Asemenea greierului din poveste, mă holbam şi eu la ea, cu ochii trişti, murmurând ca pentru mine "nu credeam c-o să mai vii"... Dar ea, m-a privit duioasă, cu ochii ei mari de septembrie şi mi-a aşezat pe cap o cunună din frunze galbene de nuc şi roşii de măr... Obişnuiam să le spun "frunze moarte" cândva, dar Ea mi le-a dus uşor la ureche, să le ascult bătăile aproape imperceptibile ale inimii... aveau să renască... la primăvară! Mirosea a dulceaţă de gutui, a compot de prune şi a must ... M-a luat de mână şi ne-am plimbat apoi puţin printre vrăbiile încă zglobii şi zgomotoase, ca şi cum vântul n-ar fi început să bată furios în fapt de seară, iar norii nu s-ar fi îngrămădit invidioşi deasupra noastră, gata să ne trimită săruturile lor reci pe frunţile fierbinţi de indoială... Era aşa frumoasă... ca mângâierea lunii pline din nopţile albastre ale copilariei... Mi-a umplut braţul cu crizanteme de toate culorile, apoi s-a înălţat ca un fluture în vazduh... Nu, sufletul nu poate fi o toamnă... Toamna, este un suflet!
Toamna iubirii este ... sufletul meu!!!!
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
Aşteptare... cu întrebări fără răspuns
24 august 2009 02:32
În sufletul meu, o iubire crescândă,
Se preface-n minune, doar pentru noi,
Dar cine eşti tu şi de ce stai la pândă?
Cu aceste-ntrebări mă aflu-n nevoi...
Nu ştiu cine eşti, dar mult te iubesc,
Şi tristă inima-mi saltă într-una,
Te caut mereu, dar nu te găsesc,
Şi lacrimi-mi curg lin, una-câte-una...
Aştept alinarea, aştept un răspuns,
Din marea de dor, de alean, ce ne desparte,
Să ştiu că existi nu-mi mai este de-ajuns,
Mă-ntreb: ai uitat... sau ai mers mai departe?...
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
Momentul perfect ... într-un ianuarie nins!
23 august 2009 11:01
Există uneori, rar, în viaţă momente perfecte. Rotunde. Pline. Ca şi cum ai surprinde un instantaneu incredibil cu aparatul de fotografiat, de care te bucuri ca un copil. Sunt, poate, momentele, in care suntem în mod autentic fericiţi. Fără umbre. Fără griji. Fără regrete. Nu ştiu dacă e nevoie de un soi de percepţie specială pentru ca aceste clipe privilegiate să nu treacă pe lângă noi fără să le trăim deplin sau pur şi simplu există o stare de graţie, un fel de revelaţie instantanee, care ne inundă cu totul şi pe care nu avem cum să nu o simţim până în ultima fibră a fiinţei noastre. De cele mai multe ori, clipa perfectă este o suprapunere de „condiţii” – sau cum să le spun – un fel de coincidenţă magică sau de complicitate misterioasă a lucrurilor din jur, care se grupează ca stelele în constelaţii, în cea mai fericită combinaţie din „cea mai bună dintre lumile posibile” cum ar spune Leibniz. Un asemenea instantaneu perfect apare pe neaşteptate, nu este construit sau căutat, ţi se întâmplă pur şi simplu, aşa cum uneori ţi se întâmplă să ... trăieşti
Era o după-amiază albă. Albă şi calmă. Un ianuarie care se aşternuse simplu şi clar, alb înnebunitor şi nesfârşit pe lângă şoseaua neagră, curată, şerpuitoare, pe care motorul maşinii torcea egal, discret, de mai bine de o oră. Un alb fantastic, plin, cum numai în copilărie îmi amintesc să mai fi văzut. Crengile copacilor erau pline de zăpada care rămăsese suspendată ca prinsă în rama unei fotografii. Senzaţia incredibilă de capăt de lume.
La radio a început Unchained Melody, moment în care am tresărit, am revenit în prezent din cine ştie ce gânduri pierdute, mi-am dus mâna dreaptă la inimă cu un gest firesc, plin de căldură şi de tandreţe şi preţ de o clipă parcă privirile ni s-au întâlnit în oglinda retrovizoare, pentru ca apoi să revin la peisajul absolut fantastic ce se deschidea în faţă. Trecusem de un cot al drumului care deschidea panorama cu totul, dealuri inegale, unele împădurite, albe, albe, albe... În faţă – şoseaua neagră, şerpuitoare şi tăcută.
Nu ştiu ce şi în ce măsură a întregit clipa, simţeam parcă lângă inimă căldura mâinii ei, gestul în sine, adolescentin, muzica aproape curgătoare, fantomatică, nesfârşirea spaţiului alb, senzaţia de capăt de lume sau de vreme... dar suprapunerea senzaţiilor a format momentul privilegiat, unic, închis ca o sferă perfectă, transparentă, suspendată într-un vid de memorie. Mintea perfect golită de gânduri, de întrebări, de nelinişti, de griji mărunte s-a umplut brusc de frumuseţea inegalabilă a momentului. Eram fericit... era "lângă mine"! Şi-atât... Cu o certitudine aproape matematică. Ca şi cum, preţ de o clipă, s-ar fi deschis lumea sau spaţiile sau timpul sau cine ştie ce dimensiuni ascunse şi ar fi năvălit afară, stihial, fantastic, cu furie, cu obstinaţie, nealterată, Frumuseţea, în forma ei ingenuă, de început de lume. Lumea începea parcă atunci, se crea sub ochii mei uimiţi şi plini de minunea care se întâmpla acolo, întreagă, întrupându-se în forme nebănuite. Ca şi cum existenţa făcea o reverenţă adâncă în faţa mea, înclinându-se cu graţie. Nu mai curgea timpul prin mine, curgeam eu prin timp, luam forma uitată a sentimentelor, întregind spaţiul ca o piesă de puzzle, piesa perfectă, ultima, care închide cercul.
Nu ştiu niciodată dacă, să iubesc momentul în sine, sau amintirea lui. Mi-a rămas în memorie întreg, ca o întrezărire de-o clipă, ca un soi de anamneză care răscoleşte prezentul cu o forţă cutremurătoare. Frumuseţea e în noi şi în cei de lângă noi. În mâna întinsă şi-n fulgii de zăpadă, în felul în care se răsfrânge un surâs într-o oglindă şi în felul simplu, curat, în care uneori, rar, dar înalt, dragostea ne învaţă să privim lucrurile ca pentru întâia oară....
Ai fost lângă mine într-o zi de ianuarie ... tu ai plecat, dar eu am rămas să te-aştept ...
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
Emisie pentru prietenii defuncte ...
23 august 2009 08:48
Suflete... Inimi... Emit pe unde scurte...
De mii de ori... la fiecare două minute,
Nu mă mai auziţi, sunteţi prea departe...
Acoperiţi de praful uitării şi indiferenţei apărute
În fiecare clipă, oră, zi de singuratate,
În fiecare vreme pustie... Mă puteti auzi,
Emit pe vechea lungime de undă, pentru toate,
Cu aceeaşi tonalitate, seara sau în zori de zi...
Răspund prin taină la mister,
Răspund prin sărut, pe obraji roşii,
Jonglez migrene, dar cu fler,
Vă fac să credeţi, pe toţi necredincioşii
Inimi... plecate-acum, de mă puteţi auzi...
Bat în acelaşi ritm, de doua ori pe secundă,
Şi nu zic mai multe... doar prin poezii,
Aceleaşi cuvinte... de inimă lacrimândă...
Inimi sfinte de prieteni, inimi dragi
M-aţi alungat, azi, de lângă voi...
Îmi spun:"E clar, trebuie să te retragi
Şi să încerci să-ţi găseşti prieteni noi..."
Prieteni ce vor, sau care măcar încearcă
S-asculte glasul viorii ce-mi tânguie-n inimă,
Mi-aţi pus eticheta, "fără sens", şi parcă...
Aţi uitat când am vărsat pentru voi o lacrimă
E mult mai uşor să dispar, să mă duc,
Ştiind că de-acum doar din complezenţă,
Mă căutaţi... am rămas singur cuc,
Nu vă mai plictisesc cu a mea prezenţă ...
Suflete... Inimi... Emit pe unde scurte...
Mă pierd pe cărări de gânduri, departe,
Nu mă mai auziţi, prietenii defuncte,
Am să vă ţin minte, suflete moarte...
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
Cool painting!
21 august 2009 21:15
Cool painting!
Shared via AddThis
Fata care mi-a furat sufletul ...!!!!!!
20 august 2009 04:02
Iarăşi plângi tăcut şi resemnat, în faţa mea ... roua lacrmii tale se strecoară delicat rănind petala-ţi catifelată a obrazului ... o o cruce-n dreapta noastră ne priveşte trist, se-aude-un dangăt de clopot, ce răsună lugubru, biciuindu-mi tâmplele zvâcnind ...
îţi spun : Iubito, în veci să nu te îndoieşti, că dragostea mea pentru tine trăieşte...
Deşi eşti în mine, strecurată-n fiecare particulă, în fiecare atom, te simt atât de departe ... nu vrei să-mi spui, nu poţi ... dar simt că ceva trist ne desparte.
Îţi simt frica respirând prin toţi porii,deşi n-ar trebui, şti că te iubesc şi tot te voi iubi mereu ...
Atunci.mi-ai spus te iubesc ...şi? Ce-ai făcut, te-ai speriat ca de o crimă ... ce vina am eu?
Nu pot trăi o viaţă fără tine. Te sperie iubirea, nu eu, ci sufletul meu zbuciumat, cum de te pot iubi oare atât? Cum? De ce? De ce chiar tu?
Te-ntrebi şi nu înţelegi ... Nu te mint şi te-nspăimântă că eşti iubită aşa ... Se vede. Ţi-e frică de tine, atunci când eşti cu mine, când eşti în prejma mea ...
De ce? N-ai vrut tu, haosul-vârtej al iubirii? M-ai aruncat în jocul tău, deşi eram căzut. Mi-ai dat viaţă, m-ai refacut, mi-ai dat putere, m-ai înviat ... şi-apoi m-ai ucis!
Acum, imi spui dar ce contează ...? A fost un joc. Un joc de-a viaţa şi moartea ...
Nu mai vrei decât să mă alungi, ca să te simti mai bine ..
Atunci când n-am să mai fiu, suflet îngenunchiat la picioarele băncii inimii tale, cine are să-ţi alinte dimineţile înourate, cine are să-ţi şoptească înflăcărat "te iubesc, noapte bună"...?
Aş vrea să pot să plec, să nu mă uit la tine decât odată -prelung- ca pentru ultima oară, cât pentr-o eternitate, dar ... nu pot!
Încerc, dar mă opresc ....gândesc, ce rost mai are?
Privesc acum, sunt trist, şi-o lacrimă îmi curge,
Cu un sărut m-ai alungat, iar dragostea ta moare,
Ai să vezi că-n ziua aia şi sufletu-mi va plange...
Lângă tine, inima şi sufletul au cunoscut iubirea, speranţa, visul... viaţa.
Destul -îmi zic-, nu mai rezist, nu pot să mă exprim. Te iubesc şi tu o ştii, dar mă răneşti, căci crezi, că doar aşa, poţi ca să mă uiţi, să minţi că nu mai simţi nimc, că zicii că nu mai poţi fi iarăşi tu, dacă iubeşti ..
Desi eu ştiu că minţi. cum ai mai mintit şi altă dată, şi-am stiut şi-atunci ... apoi mi-ai spus, din nou, că mă iubeşti ....
Mă-mbrăţişezi şi mă săruţi,
Mi-ai dat un vis, un paradis.
Mă iei in braţe şi mă pupi ..
Am fost cu tine şi mi-am zis...
-" Ce dulce e iubirea! "
Gândeam, of Doamne-ţi multumesc, căci văd că mă iubeşte ... Dar visul a fost scurt, iar deşteptarea dureroasă ...Nu pot să cred, nu vreau să cred, dar viaţa mă trezeşte, c-o palmă de apă rece-n plin obraz.
Te văd în vis, un înger trist, cum îmi zâmbeşti,
Mă-ntreb un an, sau doi, sau zece.ce-nseamnă oare...?
Inimă îmi tresaltă, doare, cât de frumoasă esti ...
De ce oare, El de sus, nu vede că sufletul meu moare?
De ce vrea să suport din nou, amară, despărţirea?
Nu pot să simt, nu pot să văd, să plâng şi să suspin,
Că timpul trece, trăiesc şi stiu, că n-o să am fericirea,
Of Doamne, ce-ai facut...? Nici nu pot nici să mă-nchin ...
Te văd, dar cine eşti? Nu te mai recunosc!!!! ... iar tu zâmbeşti, absent, cu gându-n alte părţi ... Oare nu vezi că inima îmi moare şi zi de zi, din om, devin un suflet călător ...?
Mi-ai spulberat speranta, mi-ai dat, mi-ai luat şi ... iar mi-ai dat. Acum te rog din suflet, ia-mi şi viaţa. Alungă-mă-n sus, pe cer, ca să-mi trăiesc -pribeag- eternitatea .... Să pot să fiu cu tine mereu, să fiu poate-o stea călătoare, un luceafăr nemuritor ca iubirea mea pentru tine ...
... eşti fata care mi-a furat sufletul ...
... tu ...
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
Mi-e dor, mi-e atât de dor de tine ....!!!!
19 august 2009 22:29
De ce (mă întreb) lumea dintre noi doi își cere drepturile? De ce întotdeauna timpul cerne? De ce ești acolo și eu încă mai scriu aici? De ce nu ești?
Încet-încet, dispare totul, oare îţi dai seama? Cu cine vorbesc? Oare cu-adevărat ai să m-auzi dac-am să te mai chem, fie chiar și în genunchi? Am același teribil dor de tine. Parcă în fiecare zi mai îngrop ceva din viaţa asta mizeră, doar pentru a face, ce-i între noi, mai viu. Nu vreau să mă gândesc peste ani, când vei fi singură-ntr-un leagăn, că n-ai avut curaj... Tu n-ai avut curaj! Visez în fiecare seară la momentul în care vom fi împreună, în casa noastră cu living imens, și cu șemineul în mijloc. Visez la cada mare în care se vor bălăci răţuștele noastre din plastic, la gazonul luminat noaptea de lună, la balansoarul din curte... Visez la tine - și sper că acolo unde ești, n-ai să dai drumul sufletului meu stingher.
Mi-am aprins o altă ţigară. Desigur, va fi o noapte lungă (n-o mai contorizez). E trist. Nu ţi se pare? De luni întregi și goale, îţi tot desenez chipul și părul, și nu mai apuc să te văd și să te ating.
Îmi imaginez o zi, în care n-am să te mai las să te dai jos din pat, fiindcă voi fi ocupat să mă joc în părul tău. De două zile uit să mănânc și tot stau atârnat pe canapea, cu ochii fixaţi în pereţii albi care plâng odată cu mine. Uneori îmi pierd speranţa c-am să te mai văd. Mi-e din nou frică și mă rog să treacă mai repede toate nopţile în care mă chinui, singur și neputincioas... singur-singur... sunt al naibii de singur!!
Mă doare totul - de aproape 2 luni- nimic nu mai funcţionează ca înainte. Nu vreau să cred că ai avut doar un ROL în viaţa mea, refuz să accept, mă împotrivesc oricăror argumente logice.
Sfidez, vorbesc incoerent și uit de mine. Ciudat,însă nu simt că mă distrug. Eu mă simt viu! Vreau să cred c-ai să vii când voi simţi că totul e pierdut. Chiar tu ai spus că nu vom ști unde vom fi la anul pe vremea asta . Eu știu : vreau să fiu în căsuţa noastră. Mi-e dor de tot. Mi-e dor de vocea ta din telefon, care se-aude precipitat și mă ceartă. Vreau să mă (mai) cerţi, dacă asta înseamnă să pot trage de timp. Vreau să-mi reproșezi și să-mi spui iar că nu-s barbatul pe care ţi-l doreai, apoi să-ţi ceri iertare și să ma iubești. Vreau să ma chinuie cuvintele tale decât să mă îngenuncheze tăcerea.
Nu te mai uit, nu mai pot să te uit, e prea târziu acum. Cred că n-am dorit-o nicicând din suflet. Știu că ai să acoperi de fiecare dată vorbele mele în ţărână, știu că poţi fi, și crudă, și rea, dar nu cu mine, te rog nu cu mine.
Accept orice, numai nu-mi lua dreptul de-a te iubi. Nu-mi spune că mă știi , când poate nu m-ai aflat niciodată. Mai oferă-ne un răgaz, mai dă-ne un timp, mai dă-ne o VIAŢĂ.....
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
Am trăit în întuneric, iar tu, tu mi-ai luminat viaţa ... !!!
18 august 2009 16:27
Îţi scriu ... Nu ştiu nici eu de ce .... Mă întreb şi nu găsesc un răspuns ... Oare pentru că mi-e dor, ori pentru că sufăr să nu-ţi vorbesc? Mă doare când nu-ţi vorbesc ... mă doare şi când îţi vorbesc, iar tu taci ... Nu plânge, te rooog ... Îmi frângi inima când te văd tristă ... Cunoscându-te, mi-am regăsit vitalitatea, am simtit inima bătând în piept, mă simt din nou adolescent, tânăr şi totuşi trist ... mi-ai dat fiorii iubirii neâmpărtăşite! Tu nu ştii, dar când sunt cu tine, răsare soarele în viaţa mea ... Am trăit în întuneric şi TU mi-ai luminat viaţa ... Acum nu sunt decât un copil speriat şi dezarmat. Dacă aş fi adolescent ţi-aş aşterne zilnic dragostea mea la picioare, dar nu vreau să te-mpovărez cu destăinuiri ce-ţi pot crea probleme ... Păstrez aparenţele şi mă ascund de lumina ta, într-un intuneric şi-o lume a mea ... Iar lumea mea, fără tine, e noapte neagră, piatră de mormânt ...
V-a trebui să-nvăţ să mor ... sa uit... să tac ...
... tu ...
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
O nouă zi fără tine ... un calvar!!!!
18 august 2009 16:16
Sunt un nebun .. nebun după tine!
Doamne cât de dor îmi este, mi-e un dor nebun de tine ... şi parcă nici n-ai plecat de lângă mine ... îţi simt prezenţa între miile de steaguri fluturând iubirea, între miile de călători pe aleea dragostei ... şi mă întorc aici, pentru a-mi spune mie cât de mult te iubesc, sau ca să te simt - poate- şi ca să ... nu știu ....
Se sting clipe ca felinarele, trece viaţa ... parcă nimic nu mai are rost ...
A trecut o altă perioadă sublimă, una care te-a adus la mine pentru câteva secunde şi-apoi aţi fugit împreună, lăsându-mă fără cuvinte şi cu inima grea, gemând de dor ... de dorul tău, de dorul cuvintelor tale de iubire, de pasiunea cu care îţi exprimi sentimentele, trăirile, dragostea ...
Te-am rugat să mă iubeşti, să nu plângi şi mai ales, să nu te îndepărtezi de mine când aştept să aud o veste de la tine ... Nu vrei, poate că pentru tine e mult mai bine așa, sau poate că eu sunt prea îndragostit, prea "copil" pentru a întelege ce e rău și ce-i bine. Poate că nu voi mai şti să scriu şi nici să râd, poate nu voi mai şti să trăiesc şi nici să mă bucur ... Dar nimeni nu-mi va lua dragostea pentru tine, pe care mi-a pus-o Dumnezeu în suflet!
Scriu pentru că nu mă poate judeca nimeni în spatele unui ecran. Poate, mă ascund de tot şi de toate cele lumeşti, pentru că în gândul mea eşti mereu prezentă .... Nu-mi mai pasă de nimic! Mi-e dor de tine ... Sufletul îmi plânge de neputinţă ... Văd totul în ceaţă, fiindcă-n ochii mei sunt lacrimi amare mereu şi mi-e teamă că niciodată n-ai să mă crezi, chiar dacă eu mi-am deschis cartea inimii pentru tine ...
Mi-e teamă de viaţă, iubito, mi-e teamă de mine, mi-e teamă să nu te pierd, deşi nu te-am avut niciodată cu adevărat ... Te ador iubirea mea eternă, te acopăr cu dulci sărutări şi calde îmbrăţisări, nu uita că te aştept, te aştept lânga inima mea ... o veşnicie dacă e nevoie!
Fișiere media
video-play.mp4 (0 octeți)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu